Moş Ion
Moş Ion s-a stabilit cu traiul în parcul Valea Morilor.
După ce eroul naţional s-a ales cu o soție, pictorii proiectului social urban Chisinau is Me au decis că în parc este nevoie de cineva care să-i supravegheze pe cei doi tineri. Să nu facă vreo nazbâtie cumva!
Și, deoarece, Moldova este țara unde bătrânii sunt respectaţi, s-a decis, ca lângă lac să vină să trăiască un bătrânel, numit – Moș Ion. Cu o față blândă, zâmbind prin mustața albită, dânsul îi va veghea pe toţi cei care se plimbă în jurul lacului. Mai mult decât atât, Moş Ion are și un baston, deci fiţi atenţi acei care fac dezordine.
Artiştii proiectului, care cu atât entuziasm crează aceste obiecte de artă, zic că nu se vor opri aici. Deja sunt planificate și alte obiecte de artă ce vor fi pictate în acelaşi stil.